REȘIȚA – Echipa de ligă secundă Metalul Reșița a demarat un proces de întinerire a lotului cu care urmează să abordeze restul sezonului 2015-2016.
Cum seniorii au fost lăsați să-și caute alte echipe, antrenorul Carol Gurgu va miza pe jucători tineri, până în 22 de ani. În acest sens, joi, la ora 13, în Valea Domanului va avea loc o primă acțiune de selecție la care sunt așteptați jucători din județ și din țară care se încadrează în aceste vârste. Antrenorul Carol Gurgu este optimist și spune că se așteaptă să vină destui jucători la selecție. Până sâmbătă, jucătorii selecționați vor sta în cantonament la stadionul “Mircea Chivu” din Valea Domanului, iar pe 16 ianuarie va avea loc un joc test pe terenul sintetic. Metalul Reșița se va reuni la începutul săptămânii vitoare, luni, 18 ianuarie, tot în Valea Domanului. Rosso-nerii sunt ultimii în clasamentul Seriei a II-a a Ligii a II-a de fotbal.