Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Submăsura 4.2 – „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole“ pune la dispoziţia fermierilor peste 93,4 milioane de euro.

Fondurile europene destinate investiţiilor care vizează procesarea şi marketingul produselor alimentare pot fi accesate de fermierii cărăşeni până în 18 decembrie, prin Submăsura 4.2. Investiţiile în industria de procesare pentru care se acordă sprijin financiar nerambursabil vor viza reducerea amprentei asupra mediului prin încurajarea unor noi metode de păstrare a producţiei agroalimentare. De aceşti bani mai pot beneficia şi fermierii care îşi doresc modernizarea sau înfiinţarea unor unităţi de procesare şi comercializare. Pentru fermieri, acesta poate fi un pas important, în condiţiile în care o bună parte a recoltei este vândută ca materie primă.

Pe lângă construcţia, modernizarea sau extinderea unităţilor de procesare, fermierii mai pot cere bani şi pentru achiziţionarea de utilaje noi, instalaţii şi mijloace de transport special, în scopul colectării materiei prime sau comercializării produselor în cadrul lanţurilor alimentare integrate. Sunt permise achiziţionarea utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor necesare activităţii descrise prin proiect, precum şi cele utilizate pentru scăderea consumului de energie şi a emisiilor GES. În privinţa cheltuielilor aferente marketingului, se pot obţine bani pentru echipamente de etichetare şi ambalare a produselor, dar şi pentru organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii şi siguranţei alimentare.

Sprijinul nerambursabil pe care fermierii îl pot primi diferă în funcţie de tipul de întreprindere pe care aceştia îl deţin: 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri şi grupuri de producatori/cooperative, şi 40% pentru alte întreprinderi. De asemenea, sprijinul nerambursabil nu va depăşi 1.000.000 de euro pe proiect pentru IMM-uri, în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat; 1.500.000 de euro/proiect pentru alte întreprinderi pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat; 2.500.000 de euro/ proiect pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant), precum şi pentru forme asociative (cooperative şi grupuri de producători) în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat.