Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Municipalitatea va separa accesul vehiculelor şi al pietonilor în Parcul Teiuş.Administraţia locală a primit mai multe solicitări de la cetăţeni care cer o delimitare exactă a traficului rutier şi pietonal în cea mai mare zonă verde din interiorul municipiului. Comisia de Sistematizare Rutieră a găsit şi soluţia: o separare a celor două fluxuri de circulaţie care funcţionează în prezent. În aceste condiţii, va fi restricţionat accesul autovehiculelor prin strada Cloşca, intrarea cu maşina în parc urmând a se face printr-o rampă de acces care va fi realizată în strada Crişan, din zona străzii Baba Novac. Mai mult, conducerea executivului local a gândit şi construirea unei parcări în apropierea Dâlmei, spune primarul Marcel Vela.

Am demarat o investiţie importantă astfel încât accesul autoturismelor în Parcul Teiuş să se facă din zona străzilor Crişan – Baba Novac. Totodată, în zona de după Dâlma, între stadion şi panoul de căţărare, vom face o parcare mare, în restul parcului şi pe str. Cloşca fiind permis doar accesul pietonal pentru toţi cei care ajung în Parcul Teiuş, un reper important pentru refugiul celor care vor să se simtă liberi şi bucuraţi de natură“, a explicat edilul-şef.

Valoarea totală a realizării parcării şi rampei de acces se ridică la puţin peste 570 de mii de lei, valoare aprobată deja de legislativul de pe Timiş şi Sebeş, iar termenul de finalizare a investiţiei este de două luni.

Nina Curiţa

Adaugă comentariu