Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Verificările Camerei de Conturi au descoperit abateri de peste opt milioane de lei la Consiliul Judeţean.Aşa cum aminteam miercuri, în urma controalelor Camerei de Conturi Caraş-Severin de anul trecut, în judeţul nostru, la ordonatorii principali de credite (administraţia judeţeană şi cele locale) s-au înregistrat, în 2011, abateri de peste 60 de milioane de lei.

Acum vă prezentăm rezultatele verificărilor de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, unde s-au descoperit prejudicii de 58.000 de lei şi abateri financiar-contabile de peste opt milioane de lei. Conform raportului Camerei de Conturi, cea mai mare parte a acestor abateri provin de la înregistrarea eronată în evidenţa contabilă a valorii investiţiilor în continuare (6,9 milioane de lei), dar şi a faptului că CJ nu a virat cuantumul legal de 50% din taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire la bugetul local al comunelor (un milion de lei).

La capitolul „diverse“, amintim achitarea eronată de două ori a unei facturi de 7.000 de lei către un furnizor, dar şi diverse lucrări ce au fost plătite de către CJ deşi unele erau fie neexecutate (21.000 de lei), fie erau facturate de către executant peste valoarea situaţiei de lucrări (15.000 de lei). În urma acestor controale, Camera de Conturi a cerut înlăturarea abaterilor financiare constatate, precum şi recuperarea integrală a prejudiciilor.

Nina Curiţa

Adaugă comentariu