Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Numărul de înţepături de insecte creşte în perioada verii, dar până acum nu s-a confirmat vreun caz ieşit din comun.

Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin, în sezonul estival sunt mai multe cazuri raportate de muşcături de insecte, printre care şi cele de căpuşe, dar nu toţi cei înţepaţi ajung să fie controlaţi de un medic.

„Nu toţi dintre cei care au avut o asemenea întâlnire cu o căpuşă nu ajung la serviciul de urgenţă, iar unii preferă să se trateze «tradiţional». Am auzit şi eu sfaturile de pe internet cu fosfor, cu arsuri de ţigară, dar experienţa nu a dovedit cele amintite. Nu aş recomanda tratamentele de altă natură decât cele medicale. Cel mai indicat ar fi să se meargă la o cameră de gardă, serviciu de urgenţă în cazul dubiilor sau al simptomelor. Sunt proceduri strandard ce trebuie respectate. Atitudinea cetăţenilor de a se trata acasă nu poate fi recomandată, şi am chiar cunoscuţi care se ghidează după asemenea practici”, a precizat dr. Dragoş Luca, directorul DSP Caraş-Severin, care a adăugat că, în judeţ, nu au fost întâlnite cazuri de boală Lyme (cauzată de căpuşe).

Flavius Rotariu

1 Comment

  1. pana acum nu ati mai vazut capuse.au fost de cand exista oile si voi aratati in fiecare an.sa v-a muste!!!

Adaugă comentariu