Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cercetările şi reţinerile continuă în cazul de evaziune fiscală, ce a produs valuri zilele trecute, inclusiv la nivelul administrației publice cărășene, cu prejudiciu de 25 de milioane de lei.

Aproximativ 1,3 kilograme de aur, 43.000 de euro, 9.000 de dolari, 287.720 lei, şapte laptop-uri, 12 ştampile, 30 HDD-uri, cinci stick-uri de memorie şi mai multe înscrisuri au fost ridicate, în urma celor 77 de percheziţii efectuate de poliţişti. 35 de persoane au fost audiate, şase fiind reţinute pentru 24 de ore, alte zece fiind puse sub control judiciar.

Percheziţiile au fost efectuate în 27 ianuarie, la locuinţele şi sediile unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. Sunt cercetate 55 de persoane fizice si juridice, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, ilegalităţile au fost făcute cu sprijinul autorităţilor statului şi al unor funcţionari bancari.  La descinderi au participat oameni ai legii din diferite structuri din judeţul nostru şi din Timişoara, Bucureşti, Piteşti, Ialomiţa, Cluj-Napoca, Constanţa, Alba Iulia, Iaşi, Craiova, Suceava, Arad, Vâlcea, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Hunedoara, Sibiu, Mehedinţi şi Olt.

Adaugă comentariu