Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Persoanele care au calitatea de asigurat prin efectul legii nu mai trebuie să plătească banii de sănătate ceruţi de Fisc.

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 4 februarie, un proiect de lege privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane. Iar reglementarea se va aplica indiferent dacă împotriva deciziei de impunere s-au exercitat sau nu căi de atac.

În consecinţă, Agenţia Naţională de Administrare fiscală va emite şi va comunica din oficiu decizii de anulare a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru cazurile în care a emis şi comunicat, în mod greşit, decizii de impunere pentru persoanele fizice care au calitatea de asigurat fără plata CASS, lucru stabilit prin Legea privind reforma în domeniul sănătăţii. În cazul în care ANAF a emis dar n-a comunicat decizia de impunere, documentul nu va mai fi comunicat.

De asemenea, persoanele fizice care beneficiau de calitatea de asigurat fără plata CASS, dar au efectuat plata din cauza greşelii ANAF, au dreptul la restituirea banilor.

Anularea contribuţiei CASS se face începând din 1 ianuarie 2012, pentru următoarele categorii de persoane fizice:

1) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii între 18 şi 26 de ani, dacă au fost elevi, ucenici sau studenţi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor;

2) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului;

3) soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;

4) persoanele persecutate politic de fostul regim comunist;

5) magistrații înlăturați din justiție pe considerente politice în timpul regimului comunist;

6) veteranii și văduvele veteranilor de război;

7) persoanele ale căror drepturi au fost stabilite prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările şi completările ulterioare;

8) luptătorii răniți în revoluția din decembrie 1989;

9) persoanele cu handicap;

10) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorează contribuția;

11) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuția sau dacă nivelul acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară.

Trebuie precizat faptul că aceste categorii de persoane beneficiază de calitatea de asigurat fără plata vreunei contribuţii, dacă nu realizează venituri sau beneficiază doar de drepturile speciale pe care le au. Dacă însă obţin alte tipuri de venit, sunt datori cu un CASS.

Adaugă comentariu