Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Acestea reprezintă o alternativă profesională pentru elevii care nu au promovat Bacalaureatul.

Chiar dacă nu au şansă să se înscrie la o facultate, cel puţin în următorul an şcolar, absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat pot opta pentru şcolile postliceale. În judeţul Caraş-Severin, există cinci unităţi de învăţământ care oferă astfel de cursuri de specializare după absolvirea liceului.

În Reşiţa doritorii se pot înscrie la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“, Grup Şcolar Tehnic, Grup Şcolar de Construcţii Montaj şi Colegiul Economic al Banatului Montan, iar la Caransebeş, o şcoală postliceală este organizată în cadrul Grupului Şcolar Forestier. Înscrierile se desfăşoară în perioada 1-8 septembrie, iar cei admişi vor fi repartizaţi pe locurile bugetate şi pe cele cu taxă. La finalizarea acestor cursuri, fiecare absolvent de şcoală postliceală va obţine un certificat recunoscut la nivel european pe baza căruia va fi încadrat pe anumite funcţii.

Doritorii se pot prezenta zilnic, între orele 8.00 şi 16.00 la cele cinci unităţi de învăţământ din judeţ care oferă cursuri postliceale. Calificările dobândite pot fi exercitate cu succes şi afară, dat fiind faptul că tipul şi numărul de competenţe profesionale dobândite este similar celui din Uniunea Europeană.

La o şcoală postliceală se poate înscrie orice elev care a terminat un liceu, cu sau fără diplomă de Bacalaureat, dar şi cei care vor să obţină o a doua calificare. Dosarul de înscriere trebuie să conţină cererea tip, copii după certificatul de naştere, buletin şi, după caz, certificatul de căsătorie, diploma de Bacalaureat sau adeverinţa de absolvire a studiilor liceale, foaia matricolă din liceu şi o adeverinţă medicală.

Lavinia Predescu

Adaugă comentariu