Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Elevii Şcolii Gimnaziale Nr.2 din Reşiţa au dat startul „Săptămânii Lecturii şi a Cărţii pentru Copii“ cu o acţiune dedicată poveştilor lui Hans Christian Andersen. Printre activităţile zilei s-au numărat parada cărţilor îndrăgitului scriitor danez şi acordarea „Tofeului Micului Cititor“.

Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ Caraş-Severin, în colaborare cu Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin şi Teatrul de Vest Reşiţa, organizează în perioada 3-7 aprilie 2017 o serie de activităţi dedicate îndrăgitului scriitor Hans Christian Andersen şi Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii şi Tineret (2 aprilie). Scopul activităţilor este promovarea literaturii pentru copii şi tineri, precum şi încurajarea lecturii în rândul acestora. Prima zi a proiectului a debutat cu marşul cărţilor lui H.C. Andersen pe traseul Şcoala Gimnazială nr. 2 ReşițaCasa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa. La acţiune au participat peste 90 de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 2 Reşiţa, din clasele III-VI, însoţiţi de cinci cadre didactice – Adina Tîmpa, Monica Codilă, Robertha Oprea, Mariana Brebenariu şi Cristina Gruia.

andrei

În cadrul acţiunii ce a avut loc la secţia pentru copii a bibliotecii judeţene a fost acordat şi Trofeul Micului Cititor. Acesta a fost oferit elevului Andrei Glăvan din clasa a IV-a A. La finalul activităţii, elevii au participat la o competiţie distractivă în cadrul căreia au propus un final diferit pentru basmul „Fetiţa cu chibrituri“.

„Săptămâna Lecturii şi a Cărţii pentru Copii 2017“ continuă marți, 4 aprilie, cu lansarea Concursului naţional de lectură „Bătălia Cărţilor, ediţia a IV-a.

 

Adaugă comentariu