Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Recent, trupa bulgară de rock SEVI a susţinut primul concert la Reşiţa, în cadrul turneului de promovare a celui de-al doilea album, „The battle never ends”. Jurnal de CS a scris despre acel concert iar ziarul a fost trimis trupei.

„Vă salutăm pe toţi prin muzica noastră deoarece în ea transpunem ceea ce simţim. De aceea ne definim stilul muzical drept heart rock. Credeţi în rock şi în puterea sa de a reveni acolo unde îi este locul. Căutaţi muzica bună şi ascultaţi-o! Dar, mai presus de toate, nu uitaţi că viaţa este o luptă pentru dragoste, fericire, vise. O luptă care nu se termină niciodată”, ne scrie Svetlana Bliznakova, liderul trupei. SEVI înseamnă Pavlin Ivanov (tobe), Rally Velinov (bass), Svetlana Bliznakova (voce), Ivan Iliev (chitară) şi Dessy Markova (clape). În perioada următoare, turneul continuă cu concerte în Bulgaria, Italia și Elveția. Noi le mulţumim pentru cuvintele lor frumoase şi-i aşteptăm din nou în Caraş-Severin cât de curând.

Foto: SEVI