Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Turneul a fost câștigat de maestrul internațional Bogdan Dan, de la C.S. Sânandrei.

Sala din incinta „Polivalentei” reșițene a găzduit, sâmbătă, 10 mai a.c., Cupa Ziua Europei la șah, cu participarea a 44 de jucători, seniori și juniori, din Arad, Timișoara, Lipova, Sânandrei, Dumbrăvița, Vulcan, Tg. Jiu, Caransebeș și Reșița. A fost un turneu puternic, cu șahiști bine cotați la nivel național dar și internațional, organizat de Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin, la inițiativa lui Horia Irimia, președintele de onoare al acesteia, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Caransebeș.

Conform așteptărilor, competiția a fost câștigată de maestrul internațional Bogdan Dan, de la C.S. Sânandrei, care a acumulat 6 puncte, din 7 posibile, fiind urmat de maestrul Laurențiu Radu Tincu, maestrul FIDE Simi Dinu Suciu și Alexandru Nicola Mircov, fiecare cu câte 5,5 puncte.

S-au stabilit și alte clasamente. Astfel, la jucători cu ELO până la 2000 s-a impus Horia Irimia (Muncitorul Reșița), secondat de Ilie Uță (Dumbrăvița) și Gabriel Marius Lucan (Lipova). Apoi, la juniori 16 ani cel mai bun a fost Daniel Cristian Pădurean (Muncitorul), component al lotului național, urmat de colegul său Andru Mihai Buga, și de Robert Andrei Ghinea (Talbot Reșița). Iar la junioare 16 ani a câștigat Magdalena Oana Șchiopu (Vulcan), în vârstă de doar opta ni, urmată de Noemi Penzeș (Muncitorul) și Stephanie Mătăsaru (Timișoara).

„Ne-am bucurat de o participare numeroasă și valoroasă, în același timp, ne-a declarat Mihai Bolintiș, secretarul Asociației Județene de Șah Caraș-Severin. Spre exemplu, maestrul internațional Bogdan Dan, care a și câștigat la general, are ELO 2407, plus alți trei jucători cu ELO peste 2000. Le mulțumim tuturor sportivilor pentru că ne-au onorat cu prezența și în special Primăriei Caransebeș, pentru sprijinul acordat. Și aș vrea să mai precizez faptul că, dacă beneficiem de condiții excelente de pregătire și pentru competiții, acest lucru se datorează Consiliului Județean Caraș-Severin„.

Adrian Roman

Adaugă comentariu