Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – C.S. Muncitorul Reşiţa a cucerit titlul naţional la şah, pe echipe mixte 12 ani.

În staţiunea vâlceană Căciulata s-au desfăşurat, timp de patru zile, finalele Campionatelor Naţionale de şah clasic echipe mixte, doi băieţi şi două fete, pe mai multe categorii de vârstă. Competiţia a fost organizată de Federaţia Română de şah şi C.S. Elisabeta Polihroniade. Printre cluburile laureate s-a regăsit şi C.S. Muncitorul Reşiţa, care a devenit campioană naţională la copii 12 ani. O performanţă deosebită pentru Anna Diana Colonescu, Maria Daria Zglimbea, Andru Mihai Buga şi Daniel Cristian Pădurean, coordonaţi de antrenorul Valeriu Grozav, maestru al sportului. Tinerii şahişti reşiţeni au acumulat 17 puncte, pe locurile următoare situându-se C.S. Universitar Braşov, 16 puncte, şi C.S. şcolar Nr. 1 Timişoara, 8,5 puncte.Finala s-a jucat în sistem turneu, fiecare cu fiecare, tur-retur, în total şase runde, la timpul de 61 de minute pentru fiecare jucător. Rezultate: 2,5-1,5 şi 2-2 cu C.S. Universitar Braşov; 2,5-1,5 şi 2-2 cu C.S.Ş. Nr.1 Timişoara; 4-0 şi 4-0 cu C.S.M. Focşani.

„Pe lângă felicitările pe care le merită toţi componenţii echipei, această performanţă ar trebui să-i determine pe reprezentanţii clubului să le asigure, în continuare, un sprijin mult mai consistent, a precizat antrenorul Valeriu Grozav. Fireşte, ar merita şi o recompensă. Dar, fiindcă şi deplasarea s-a făcut cu mari eforturi, este greu de crezut că aceşti copii minunaţi se vor bucura de o atenţie mai deosebită. şi vor rămâne doar cu regrete. De altfel, cu regrete am rămas prin faptul că, din 2011, când s-a cucerit o medalie de bronz la Campionatul Naţional de şah echipe juniori, sportivii nu au mai fost trimişi la naţionale, de unde se puteau întoarce cu alte medalii, chiar mai strălucitoare”.

Aprecieri la performanţa tinerilor şahişti reşiţeni a avut şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin, Corneliu Buşu, maestru internaţional: „Avem mai mulţi sportivi foarte talentaţi, pe lângă cei patru care ne-au reprezentat la Căciulata. În consecinţă, suntem obligaţi să-i susţinem, să aibă continuitate”.

Adaugă comentariu