TICVANIU MARE – Veşti bune pentru locuitorii din Ticvaniu Mic. După mai bine de 15 ani de la ultima reabilitare, pe DC 67 Ticvaniu Mic – Ticvaniu Mare se va turna asfalt nou.
Potrivit declaraţiilor primarului Aurel Jivan, contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a fost semnat la începutul lunii august, iar lucrările ar urma să demareze până în data de 15 septembrie.
„Licitaţia pentru atribuirea lucrării a avut loc în primăvară, însă contractul de finanţare a fost semnat abia în urmă cu două săptămâni, pentru suma de 250.000 de lei, în condiţiile în care valoarea totală a acestui proiect se ridică la suma de un milion de euro, cu tot cu TVA. Ce înseamnă acest lucru? Că vom lucra pe bucăţele, în funcţie de banii pe care Ministerul Dezvoltării îi va aloca. Altfel spus, cei aproximativ trei kilometri de drum pe care îi avem de asfaltat nu vor fi gata mai devreme de 2017-2018“, a explicat Aurel Jivan.
De remarcat că relaţia Ticvaniu Mare – Ticvaniu Mic a fost asfaltată imediat după Revoluţie, între anii 1992 – 1993. Cu timpul, drumul s-a stricat, devenind aproape impracticabil, spre disperarea localnicilor. În ultimul deceniu, pe acest drum Primăria Ticvaniu Mare a intervenit doar cu zgură sau piatră concasată.