Caraş-Severin, Romania

VĂLIUG – Potrivit polițiștilor, protagonistul incidentului ar fi avut ceva băuturi alcoolice la bord, în momentul producerii incidentului.

O persoană a fost rănită ușor în urma unui accident rutier produs pe DJ 582, luni seara, în jurul orei 18.30. La fața locului, oamenii legii au găsit un autoturism de teren avariat, răsturnat în afara carosabilului, și șoferul, în vârstă de 36 de ani, din Văliug, rănit în urma accidentului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

„În urma testării cu aparatul etilotest a acestuia, a rezultat o concentrație de 0,98 mg/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, la spital au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Se continuă cercetările privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului“, ne informează Poliția județului.

A.M.

1 Comment

Adaugă comentariu