Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Se vor aloca 220 de milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole. Fermierii pot depune, în perioada 17 aprilie – 31 mai a.c., proiecte pentru modernizarea exploataţiilor agricole, pentru această sesiune fiind disponibile peste 220 de milioane de euro din fonduri europene. Cu această ocazie se lansează cea de-a noua sesiune aferentă Măsurii 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole“ din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Din banii destinaţi modernizării exploataţiilor agricole a căror valoare este de 220,5 milioane de euro, 10 milioane de euro vor fi alocaţi beneficiarilor Măsurii 141 – „Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă“.

Alocarea financiară rămasă din diferenţa rezultată de 210,577 milioane euro se acordă distinct, respectiv 50 de milioane de euro pentru standarde din sectorul de creştere a animalelor, 64,23 milioane de euro pentru sectorul vegetal şi 96,34 milioane de euro pentru sectorul animal.

Cei interesaţi de accesarea Măsurii 121 pot depune proiectele la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-14.00.

Roxana Bălan Nafiru

Adaugă comentariu