Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Începând de vineri, 28 februarie, fermierii pot începe să completeze şi să trimită cererile pentru subvențiile în agricultură pentru anul 2013.Anul acesta nu sunt modificări în procesul de depunere a actelor, nici în modul de acordare a subvențiilor. Astfel, termenul-limită de depunere a acestora este 15 mai. După această dată, până pe 10 iunie, se vor aplica penalități de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârzieri, banii urmând să fie scăzuți din subvenția primită. După data de 11 iunie, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plății pentru anul în curs.

Criterii de eligibilitate

Sunt eligibile la plată terenurile agricole cu o suprafaţă de cel puţin un hectar, iar suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România beneficiază de fonduri europene prin aplicarea schemei de plată unică pe suprafață (SAPS), ce implică acordarea de plăţi uniforme pe hectarul de teren agricol utilizat. De asemenea, suplimentează acest prijin prin plăţi naţionale directe complementare finanţate din bugetul naţional. Totodată, vor fi acordate plăţi şi pentru schema separată pentru zahăr, schema de sprijin pentru orez din zonele defavorizate, altele decât zona montană, sprijinul pentru zonele defavorizate natural şi pentru măsurile de agro-mediu.

Fermierii, persoane fizice sau juridice, care nu sunt străini de calculator, pot completa şi electronic cererea, prin aplicaţia IPA On-line. Astfel, se va putea evita nu doar aglomerația de la centrele APIA, dar şi eventualele erori de identificare a parcelelor agricole.

Roxana Bălan Nafiru

Adaugă comentariu