REŞIŢA – Zona Complexului Agroalimentar Reşiţa Sud a avut parte, ieri, 6 mai, de prima zi de lucrări.
Marţi, 6 mai, s-a dat startul lucrărilor de asfaltare în zona Pieţei Reşiţa Sud, acestea fiind pregătite anterior iar acum executate de către angajaţii Serviciului Public pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, de Iluminat Public şi Deszăpezire. Valoarea lucrărilor se ridică undeva în jurul sumei de 160.000 de lei şi, dacă vremea va fi favorabilă, acestea se vor încheia într-o săptămână. Refacerile vor viza o suprafaţă de aproximativ 4.000 mp, urmând să fie montate şi borduri pe o lungime de 200 m, după cum ne-a informat Sava Giuricici, şeful serviciului.
„În perioada următoare vor continua lucrările de refacere a băncilor şi a gardurilor din parcuri precum şi de reparare a modulelor din locurile de joacă. Până în prezent, au fost realizate lucrări de marcare a parcărilor în zona Piaţa 1 Decembrie 1918, Palatul Cultural, Biserica Petru Iacob, Sala Polivalentă, Casa de Cultură, străzile Butovăţ, Ion Corvin, Sarmisegetusa, G.A. Petculescu, Făgăraşului nr. 29, Libertăţii, Independenţei şi Romanilor, Bulevardul Republicii nr. 8 şi zona Victoria, urmând a fi efectuate şi celelalte parcări”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Antoniu Mocanu