Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sfârşitul de an ar putea aduce ajustări ale pensiilor unora dintre cărăşeni, deşi banii trebuiau daţi de la începutul anului.

Bulversarea în privinţa actelor normative, mai ales la capitolul pensii, i-a făcut până şi pe mai marii de la Centru să uite că există şi că trebuie aplicate legi. Aşa se face că, periodic, mai bine de doi ani, un articol de lege ce le dădea pensionarilor o pâine în plus după ce o prevedere care dădea pensionarilor, a tot fost amânat. Şi, uite-aşa, la 1 ianuarie 2013, când ar fi trebuit aplicat, a fost uitat.

Ba, mai mult, Executivul s-a gândit să mai decidă o dată, peste lege, şi a inventat o ordonanţă care stabilea un alt mod de calcul pentru ajustarea pensiilor. Invenţia guvernamentală, adoptată la finele lunii ianuarie, însă, s-a dovedit a fi neconstituţională, mai ales că se dorea aplicată retroactiv, din 1 ianuarie. Iar păgubiţii, adică o parte dintre pensionari, vor trebui despăgubiţi.

Pe scurt, legea introducea un indice de corecţie care trebuia aplicat pensiilor, iar ordonanţa stabilea un cu totul alt mod de calcul, introducând, cu totul arbitrar, cifre exacte, fixând pentru 2013 un indice de 1,06%. De asemenea, deşi indicele variabil trebuia aplicat la începutul fiecărui an, ordonanţa stabilea ca acesta să fie aplicat doar o dată, la ieşirea la pensie.

Momentan nu a fost stabilit indicatorul corect, însă cert e că în jur de 4.750 de pensionari cărăşeni îşi vor primi banii care li s-ar fi cuvenit anul acesta de pe urma ajustării cu indicele de corecţie. Beneficiul nu va fi acordat tuturor pensionarilor, pentru că legea care l-a introdus a produs efecte doar asupra pensiilor stabilite ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

1 Comment

  1. Inainte de a scri un articol,consultati legea pensiilor 263/2010(vezi art.170 alin.(2) Prevederile alin.(1) se aplica o singura data la inscrierea initiala la pensie)Poate ati vrut sa va referiti la idicile de corectie care se schimba in fiecare an.

Adaugă comentariu