Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Voluntarii reşiţeni au intrat în cursa finală pentru titlul de Centrul de Voluntariat al Anului. 

Centrul de Voluntariat Reşiţa a avut ca obiective în 2015 promovarea educaţiei nonformale a tinerilor prin voluntariat şi sprijinirea dezvoltării capacităţii organizaţiilor neguvernamentale de a oferi servicii în comunitate. Au fost implicaţi puţin peste 300 de voluntari, majoritatea tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, în proiecte care au avut ca teme integrarea copiilor şi tinerilor provenind din medii sociale dezavantajate, sportul în natură, protecţia mediului, promovarea lecturii şi a activismului civic, dezvoltarea potenţialului creativ, lucrul în echipă, consumul responsabil, dezvoltarea personală a tinerilor sau promovarea educaţiei nonformale. Aceşti voluntari au beneficiat de un proces de mentorat din partea Centrului şi au fost formaţi în domenii precum metode de educaţie nonformală, lucrul cu tinerii cu oportunităţi reduse şi promovarea drepturilor sociale, munca în echipă, educaţie peer-to-peer sau competenţa emoţională.

Centrul de Voluntariat Reşiţa a continuat în 2015 gestionarea Centrului de tineret Mansarda (coordonat de DJAST Caraş-Severin) unde desfăşoară încă din 2006 activităţi de educaţie non-formală şi petrecere a timpului liber pentru tineri, informând voluntarii şi despre beneficiile voluntariatului şi despre oportunităţile de implicare existente la nivel local, naţional sau internaţional. Crezul lor este că activităţile de voluntariat să nu fie ocazionale ci să devină un mod de viaţă, iar tinerii cu care lucrează să devină adulţii responsabili de mâine. 154 de voluntari au fost recomandaţi către alte organizaţii şi instituţii, iar 165 s-au implicat în proiectele proprii. Gala Naţională a Voluntarilor 2015 se desfășoară în cadrul proiectului „Voluntariatul prinde VOLUM în România“, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Aceasta este realizată cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP). Câştigătorul Galei Naţionale a Voluntarilor va fi desemnat de juriu, dar până în 7 decembrie voluntarii reşiţeni pot fi votaţi pentru Premiul Publicului, la adresa www.galavoluntarilor.ro

Adaugă comentariu