Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cu ajutorul unei OUG, municipalitatea a amânat atât termenele de plată, cât şi cele de depunere a hârtiilor vizavi de impozite.

Nebunia hârtiilor legate de schimbările în materie de impozite a creat cozi interminabile la casieriile serviciilor de impozite şi taxe în toată ţara, astfel că Executivul a dres busuiocul cu un OUG. Ca o consecinţă, „Primăria municipiului Reșița informează contribuabilii persoane – fizice și juridice – că primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport s-a prelungit până în 30 iunie 2016, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 8 pentru modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal“, ne informează municipalitatea. Anterior acestui OUG, reşiţenii ar fi trebuit să-şi achite birul local aferent primei jumătăţi a anului până în data de 31 martie.

De asemenea, contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2016, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport, beneficiază de bonificaţia de 10% stabilită de Consiliul Local Reşiţa.

Ca schimbări, potrivit noilor prevederi legislative, persoanele fizice care, la data de 31 decembrie 2015, au avut în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă, sunt obligate să depună declaraţii în acest sens până la data de 31 mai 2016 inclusiv, la Direcţia de Impozite şi Taxe. De asemenea, persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le-au deţinut în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 mai 2016 inclusiv.

În plus, persoanele fizice şi juridice care, la data de 31 decembrie 2015, au deţinut mijloace de transport radiate din circulaţie conform prevederilor legale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice, trebuie să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente justificative, la Direcţia de Impozite şi Taxe, până la data de 31 mai 2016 inclusiv.