Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Potrivit operatorului de apă, astăzi, între orele 10.00 şi 16.00, se va proceda la oprirea furnizării apei potabile în Microraionul IV din cartierul Lunca Bârzavei.

Reprezentanţii AquaCaraş au precizat că măsura este necesară pentru a elimina pierderile de apă apărute pe reţeaua de distribuţie, în zona blocului 25 de pe strada Făgăraşului. Întreruperea va afecta toţi locuitorii microraionului, iar „lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC AquaCaraş SA – Exploatarea Reşiţa“, după cum se arată într-un comunicat remis redacţiei.

La revenirea serviciului, este posibil ca apa să fie tulbure pentru puţin timp şi este recomandată folosirea ei doar în scopuri menajere. În cazul în care apar probleme, reşiţenii pot suna la Dispeceratul Central al Aquacaraş, la tel. 0255/215643.

Adaugă comentariu