Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Lucien Hora a confirmat participarea la etapa a VI-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

În perioada 29-31 august a.c. se vor desfășura, la Straja, în județul Alba, întrecerile etapei a VI-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2014. Printre cei peste 50 de piloți, care și-au anunțat prezența, se vor afla și cei trei componenți ai A.C.M. Sport Reșița, Lucien Hora, Ovidiu Zaberca și Mircea Pădurean. Cărora li se vor adăuga Ionescu Horațiu Cristea și Armando Battocchi, ce vor puncta în clasamentul pe echipe.

Vestea cea importantă este faptul că Lucien Hora a confirmat participarea, fiindcă planetara comandată în Italia a ajuns în timp util, și a înlocuit-o pe cea care a cedat în cursa de la Teliu. Deci, campionul absolut al „Coastei“ va lua startul, în speranța de a-și consolida poziția de lider. Lucien Hora ocupă locul întâi, în clasamentul general, cu 80 de puncte, fiind secondat de colegul său Ovidiu Zaberca, 65 de puncte, și de Paul Andronic, 53 de puncte. În timp ce Mircea Pădurean se situează pe poziția a noua, cu 11 puncte.

Înainte de plecarea spre Straja am purtat un scurt dialog cu cel mai bun pilot al României, din ultimii ani, Lucien Hora, care ne-a declarat: „Totul este în regulă. Am pregătit-o pe Lolita și este gata de o nouă cursă. Eu și prietenii și colegii mei vrem să învingem la Straja. Toți suntem gata de start. Mașinile sunt puse la punct. Rămâne de văzut cum va fi vremea. Oricum, mergem să căștigăm. Traseul nu este unul care să ne avantajeze. Nici pe noi, nici pe mulți dintre participanți. Este scurt și, uneori, lunecos. Fiindcă mai umblă vacile pe-acolo. Și, le mai scapă… Eu, cum n-am parbriz, și îmi mai scapă de sub roată, direct pe cască… Gata sunt“.

Să mai spunem că etapa propriu-zisă se va derula sâmbătă și duminică, 30 și 31 august a.c. Și că, înaintea cursei, A.C.M. Sport ocupă locul întâi, cu 264 de puncte, urmată de Autotehnica, 213 puncte, și Rally Dream Team, 185 de puncte.