Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Mai mult din spirit civic, reşiţenii s-au prezentat la urne încă de la deschiderea secţiilor de votare.

În jur de 100 de votanţi au înregistrat operatorii secţiilor de votare din cartierul Govândar, până la prânz. „Ai votat?“/„Am anulat votul“/„Păi, de ce!?“/„Mai bine aşa“… acesta a fost „spiritul“ cu care s-au prezentat la urne reşiţenii la primele ore ale zilei de votare. Alegerile parlamentare din acest an i-au scos pe oameni din case, fără speranţe de mai bine, dar cu convingerea că „aşa trebuie, să votăm“. Ca la fiecare scrutin, vârstnicii au fost matinali şi şi-au exprimat opţiunea politică până la orele amiezii. Ulterior, sporadic, îşi mai făcea prezenţa şi câte un tânăr. Şi chiar dacă „s-au grăbit“ să voteze, pensionarii nu mai au aşteptări de la aleşi.

„Nu ştiu, noi pensionarii ce speranţă să mai avem?“, se întreabă Eva Mergea fără un cuvânt în plus. „Că va fi mai bine“, ne răspunde la rândul ei Elena Rambu. „Dar la 85 de ani multe nu se mai schimbă. Nici pensiile nu le prea mai măresc că nu mai e timp“, adaugă femeia zâmbind amar. „Dar mai facem şi noi o plimbare“, concluzioneză reşiţeanca Rambu. Pesimişti la rândul lor, şi tinerii au votat… dar nu după preferinţe, ci după antipatii. „Oricine va ieşi va fi la fel, dar măcar să nu le dăm votul hoţilor mai mari“, ne-a mărturisit Daniel Sava după ce a pus ştampila pe cei care considera el că reprezintă „răul cel mai mic“.

1 Comment

  1. Judetul asta nu a avut decat speranta mariri ajutoarelor sociale, iar cand iti propui putin, putin si realizezi

Adaugă comentariu