REŞIŢA – Cei trei reprezentanţi ai şahului judeţean s-au remarcat la ediţia 2011 a „Cupei Ziridava“.În municipiul Arad s-au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, întrecerile „Cupei Ziridava“ la şah rapid pentru copii în vârstă de până la zece ani. S-a jucat în sistem open elveţian, cu şapte runde, la timp de gândire de 25 de minute, pentru fiecare jucător. La start s-au prezentat 44 de mici şahişti, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Arad, printre care şi trei reşiţeni, toţi având evoluţii foarte bune, dominând concursul.
Astfel, Andru Mihai Buga (Muncitorul Reşiţa) a acumulat 6,5 puncte, clasându-se pe locul întâi, cu şase victorii şi o remiză, fiind urmat de David Datcu Goiceanu (Talbot Reşiţa), cu 6 puncte. În timp ce Daniel Cristian Pădurean, 5,5 puncte, a ocupat locul şase.
„De reţinut faptul că, exceptând remiza din ultima rundă a lui Andru, cu un arădean, celelalte puncte pierdute de reşiţeni au fost tot la… reşiţeni, ne-a mai spus antrenorul Valeriu Grozav. Oricum, forma lor este îmbucurătoare, având în vedere faptul că în perioada 16-21 decembrie a.c. se vor desfăşura, la Călimăneşti-Căciulata, semifinalele Campionatelor Naţionale de şah pentru copii şi juniori. Întreceri la care sperăm să participe toţi trei sportivi, fiecare având şanse de calificare în finale“.