Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Din șapte proiecte depuse pe PNDL 2, municipalitatea reșițeană a reușit să obțină de la Ministerul Dezvoltării fonduri pentru patru.

Municipalitatea reșițeană a depus nu mai puțin de șapte proiecte pentru care a solicitat finanțarea prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 – 2017, prin intermediul Direcției Generale de Dezvoltare Regională și Infrastructură, din cadrul Primăriei. A fost vorba despre inițiative vizând amenajarea de platforme de colectare a deșeurilor menajere, despre continuarea lucrărilor la Grădinița cu program normal, prelungit și creșa de pe strada Sportului, din cartierul Moroasa, despre bazinul didactic de înot acoperit, pe Bulevardul Revoluția din Decembrie 1918 (nr. 40-42), despre modernizarea drumului de acces și a străzilor din cartierul Poiana Golului, despre primul pod sudat din Europa, despre podul de peste Bârzava, de pe strada Cireșului, precum și despre Centrul cultural pentru prezervarea și promovarea tradițiilor în municipiu.

Din cele șapte proiecte, Ministerul Dezvoltării Regionale a aprobat finanțarea pentru patru proiecte solicitate de administrația Municipiului Reșița, fiind vorba despre Grădinița din Moroasa, despre străzile din Poiana Golului, despre primul pod sudat și despre podul de pe strada Cireșului.

„Finanțarea de la bugetul de stat, prin PNDL 2, pentru proiectele aprobate este de 18.777.394,20 de lei, contribuția de la bugetul local fiind de 2.282.899 de lei. Valoarea totală a proiectelor aprobate este de 21.059.293,20 lei“, se arată într-un comunicat remis redacției.

Adaugă comentariu