Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Nu întâmplător, an de an, cu prilejul organizării campaniilor de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice (DEEE), Reşiţa este oraşul care dă startul. Iar începând de joi, 7 iunie, şi municipiul de pe Bârzava a ajuns să găzduiască un centru de colectare a DEEE-urilor, amenajat lângă blocul ANL de pe strada Căminelor.

Evenimentul a atras prezenţa unei delegaţii din partea municipalităţii, condusă de către primarul Mihai Stepanescu, din care a făcut parte şi Cornelia Burileanu, şeful Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu, care a făcut parte din echipa care a pregătit amenajarea centrului, alături de asociaţia care îl administrează, precum şi de una din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului, condusă de Carmen Sorescu, directorul executiv al instituţiei. În spatele deponeului a fost amenajat şi un loc de joacă pentru copii.

Potrivit lui Florin Popa, managerul proiectului, centrul deserveşte toţi cărăşenii de pe o rază de 50 de km, care fie îşi pot aduce DEEE-urile aici, fie, în cazul deşeurilor mari, pot apela la serviciile gratuite de transport oferite de acesta.

Adaugă comentariu