Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La această competiţie participă 146 de elevi, din 40 de judeţe şi Municipiul Bucureşti.

În prima zi a acestei săptămâni, Liceul de Artă „Sabin Păuţa“ Reşiţa a găzduit festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naţionale – profilul „Servicii“, domeniile „Economic, administrativ, comerţ“ şi „Turism şi alimentaţie“. Competiţia naţională se desfăşoară până în 6 aprilie şi constă în susţinerea a două probe ce vor avea loc la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reşiţa. Proba scrisă a avut loc ieri, 3 aprilie. După susţinerea acestui examen, tinerii au participat la spectacolul „Focul nestins al Reşiţei“, eveniment susţinut de elevi din municipiu, cu participarea extraordinară a soliştilor de muzică populară Ramona şi Petrică Viţa. La spectacol au fost invitate şi personalităţi ale vieţii culturale şi sportive din Reşiţa, precum maestrul Sabin Păuţa şi fostul mare pugilist Francisc Vaştag, fosta campioană la înot Luminiţa Dobrescu şi fosta campioană la popice Maria Zsizsik.

Miercuri, participanţii la olimpiadă vor avea ocazia să cunoască Reşiţa, după care vor avea o întâlnire cu prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, şi cu primarul municipiului, Ioan Popa. De asemenea, oaspeţii vor face o excursie prin judeţ, la Oraviţa, unde vor vizita, printre altele, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu“, primul teatru din ţară, şi prima farmacie montanistică. De aici, se vor îndrepta spre comuna Eftimie Murgu, pentru a vizita cel mai mare complex mulinologic din România, apoi vor merge la Ochiul Bei şi în comuna Prigor. În acest sens, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean a fost aprobat un acord între forul judeţean şi Inspectoratul Şcolar, în vederea susţinerii acestei olimpiade.

„Am aprobat un Acord între Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, în vederea organizării, la Reşiţa, a etapei naţionale a Olimpiadei din aria curriculară «Tehnologii», care se va desfăşura în perioada 2-6 aprilie. Urmare a acestui acord, Consiliul Judeţean va suporta costurile materialelor promoţionale, precum şi cheltuielile pentru excursia programată pe traseul Reşiţa – Oraviţa – Cascada Bigăr, Muzeul Mulinologic de la Eftimie Murgu – Anina – Reşiţa“, a spus şeful judeţului, Silviu Hurduzeu.

Joi va avea loc cea de-a doua parte a olimpiadei, ce constă în proba practică şi jurizare. La competiţia organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi găzduită de municipiul nostru participă 146 de elevi, din 40 de judeţe şi Municipiul Bucureşti. Concursul se adresează elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a de la liceele cu profil Economic/Comerţ/Turism, care se pregătesc în calificările profesionale tehnician în activităţi economice, tehnician în activităţi de comerţ, tehnician în achiziţii şi contractări, tehnician în administraţie, tehnician în turism, tehnician în hotelărie, tehnician în gastronomie, organizator banqueting.

Adaugă comentariu