Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Reprezentanții Clubului Sportiv de Înot Reșița 07 au participat cu succes la sfârșitul săptămânii trecute, la un concurs internațional de înot masters în bazin scurt (25 metri), desfășurat la Timișoara. Obiectivul delegației reșițene a fost păstrarea titlului de campioană a cluburilor de înot masters aparținând euroregiunii DKMT.

Dincolo de obișnuitele deja rezultate individuale ale componentilor clubului, trebuie remarcată de această dată munca în echipă de care au dat dovadă înotătorii reșițeni. Inedit și excepțional este faptul că Gianina Cumpănaș a concurat fiind însărcinată. Viitorul înotător al echipei reșițene sperăm că va fi sănătos, poate și pentru că mama lui știe că sportul aduce cu el și sănătatea atât de căutată de noi toți”, a precizat Alexandru Tobă, unul dintre înotătorii reșițeni.

Cei 17 înotători ai CS Reșița 07 au reușit să învingă împreună cluburile de înot masters din Serbia, Ungaria și România, în număr de 13, totalizând peste 100 de concurenți, și să aducă trofeul la Reșita. Au concurat: Rodica Grangure, Bogdan Traian, Gianina Cumpănaș, Flavius Giarmati, Cristina și Oana Madau, Dorina Iana, Teodor Nuteanu, Iudith Pau, Yvonne Demenyi, Roxana Laszlo, Mariana Mihai, Gheorghe Dorin Preda, Andrei Colța, Carmen și Ilie Vegheriuc, Alexandru Tobă.

 


 

Adaugă comentariu