Lăsând deoparte lăcaşurile aparţinând diferitelor culte, care se deschid numai când ştiu ei, bisericile reşiţene şi-au raţionalizat demult programul. Din lipsă de bani, chiar cele din centrul municipiului se închid inclusiv la orele amiezei pentru că singurul îngrijitor are treabă în afara aşezământului, pe care-l închide la plecare. Dar niciunul nu apucă amurgul cu porţile deschise, unele nici chiar ora 17.00! Spre deosebire de Patriarhia din Bucureşti, spre exemplu, care este deschisă aproape în permanenţă şi are preot de serviciu…
Din partea veche a oraşului, prima care se închide este vechea catedrală ortodoxă, după care urmează Parohia Sf. Iosif cel Nou de la Partoş, apoi Biserica Petru Iacob.
Ultima care-şi închide porţile este Parohia Romano-Catolică „Maria Zăpezii“. Surprinzător este însă, spre exemplu, programul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană, de lângă Poarta I, care este deschisă doar duminică, de la ora 10.00, fără a ţine cont de faptul că imobilul este declarat monument istoric şi poate ar atrage vizitele turiştilor. În schimb, statul le impune celor care au revendicat alte astfel de imobile să permită accesul turiştilor la patrimoniul cultural românesc… Imobilul, îngrădit cu sârmă ghimpată, pare abandonat, având geamuri mizerabile, ţiglele au început să-i cadă, obloanele sunt strâmbe, iar în curte şi pe postamentul de ciment al gardului care-l împrejmuieşte a început să crească muşchi, iar iarba a răsărit pe acoperişul unei dependinţe. Totul sub lacăt „Made in China“!
Tot lipsa banilor se vede şi în cazul celor două catedrale ortodoxe. La cea nouă, acesta este motivul pentru care lucrările trenează de mai bine de un deceniu. La cea veche, din cauza umezelii, pictura interioară a început să fie distrusă pe porţiuni deloc neglijabile. La fel de trist este că, pe timpul iernii, unele lăcaşe de cult aveau amenajate cutii ale milei purtând înscrisă rugămintea: „donaţi bani pentru încălzirea bisericii“. Şi atât de tare a fost ascultată rugămintea de către credincioşi încât respectivele biserici au rămas în frig…
Pe de altă parte, o vizită „liniştită“ spre rugăciune presupune tot felul de zgomote fără vreo legătură cu Sfântul Duh, prin care îngrijitorul îşi face simţită prezenţa – deşi în multe dintre clădiri există camere de luat vederi –, discuţii purtate în Casa Domnului pe diverse teme, între aceştia şi preoţi, deschideri repetate ale cutiei milelor pentru numărarea banilor, cu zornăitul aferent al mărunţişului, şi alte activităţi inerente realităţii în care plutesc astăzi sfintele lăcaşuri…
Antoniu Mocanu