Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Specialiştii CPECA sunt mai mulţi, dar mai e nevoie de oameni pentru o echipă completă.

Acum câţiva ani, serviciile Centrului Judeţean de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog erau asigurate de la Timişoara, din cauza lipsei de personal. De atunci, numărul specialiştilor care se dedică prevenirii consumului de substanţe psihoactive, alcool şi tutun a crescut. Pe lângă coordonatorul CPECA a mai venit un specialist şi, de câteva zile, numărul lucrătorii Centrului din Caraş-Severin a ajuns la trei, în urma unui concurs fiind adăugat echipei un asistent social.

„Avem acum şi un asistent social cu experienţă şi, pentru ca echipa terapeutică să fie completă, mai avem nevoie de un medic cu specialitatea medicină de familie şi un psiholog, în vederea asigurării asistenţei integrate a celor care au nevoie de ea. Din păcate, deşi am notificat toate autorităţile cu atribuţii în domeniu, la concursul organizat recent pentru ocuparea postului de medic nu s-a prezentat nimeni“, ne-a declarat subcomisarul Sorin Andriţoi, coordonatorul CPECA al judeţului Caraş-Severin.

Problema încadrării cu medici de dferite specialităţi este una clasică în întregul sistem sanitar şi a fost prezentată în mai multe rânduri atât de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate cât şi de Direcţia de Sănătate Publică. „Ştim de problema celor de la Antidrog. Sunt zone ale judeţului sau arii de activitate unde Caraş-Severinul este lipsit de atractivitate. Şi noi avem nevoie de medici, şi sunt şi localităţi unde se resimte acut nevoia unor doctori. Trebuie muncit la condiţiile care oferă adresabilitate unui post, de la stimulente financiare la alte facilităţi. Este de datoria beneficiarului să facă postul atractiv“, a precizat dr. Dragoş Luca, directorul DSP Caraş-Severin.

Adaugă comentariu