Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cu siguranţă vi-a atras atenţia ori de câte ori aţi trecut pe lângă ea, şi v-aţi întrebat de ce autorităţile locale nu iau nici o măsură în acest sens. Aflată într-o avansată stare de degradare, casa cu nr. 19, de pe str. Zimbrului din Reşiţa, este un adevărat pericol pentru cetăţenii care circulă în zonă.

Lăsând la o parte faptul că, în ultimii ani, locul s-a transformat într-un adevărat WC public pentru locuitorii şi trecătorii nocturni, clădirea se află chiar la şosea, pe drumul ce duce în staţiunile montane de la poalele muntelui Semenic.

De-a lungul timpului, administraţia locală a recurs la diferite metode pentru a rezolva această problemă, reuşind să dea şi de urma proprietarului, după cum se arată în comunicatul de presă remis redacţiei noastre de Biroul de presă al Primăriei Reşiţa. Acelaşi Birou de presă arată că au fost aplicate amenzi şi au fost trimise somaţii, inclusiv de către Poliţia Municipiului Reşiţa şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, însă, proprietarul casei, pe numele său Horia Codruţ Giurgiu, care locuieşte în prezent în municipiul Timişoara, nu a oferit nici un răspuns.

Mai mult, cu toate că imobilul a fost scos la vânzare, până acum nici un cumpărător nu s-a arătat interesat de el.

Roxana Bălan Nafiru