Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ca pondere, faţă de judeţul Timiş, Caraşul a depus de zece ori mai puţine dosare.

Doar 68 de firme din Caraş-Severin au depus solicitări pentru obținerea ajutorului de minimis acordat de Guvern întreprinderilor mici și mijlocii dintr-un total de 665 depuse la Oficiul Teritorial pentru IMM-uri Timișoara care gestionează județele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara și Timiș. Întreprinzătorii mici și mijlocii care sperau să obțină un ajutor nerambursabil de până la 100.000 de euro au putut să-și înscrie cererile de finanțare până pe 24 ianuarie. La nivel național au aplicat peste 7.000 de firme. În Caraş-Severin, numărul de solicitanți a fost mic și din cauza situației economice, dar și din pricină că nu există un birou pentru IMM-uri în judeţ.

„A fost o gură de oxigen pentru realizarea de noi obiective de investiţii. Am depus un proiect pentru realizarea unor investiţii în cadrul societăţii pe care o administrez. Am fost selecţionat şi acum voi trece prin etapa de evaluare”, ne-a declarat Gheorghe Lăzărescu, întreprinzător cărăşean care a solicitat ajutor de minimis și a obținut punctajul ce îl califică în etapa următoare. Prezent miercuri la Reşiţa, Mircea Mereu, reprezentantul Oficiului Teritorial pentru IMM-uri şi Cooperaţie Timişoara a precizat că, la nivel naţional au existat destul de multe firme care au obţinut punctajul necesar: „Banii vor fi alocaţi în funcţie de buget, iar beneficiarii vor fi anunţaţi individual pentru a-şi completa dosarele. Programul de minimis este dedicat cu precădere firmelor care investesc în producţie, cele care angajzează şi care se regăsesc în mediul rural”.

Flavius Rotariu