Caraş-Severin, Romania

FÂRLIUG – Adică răchie de 32, 35 sau 40 de grade, păstrată în butoaie din lemn de dud şi stejar. Ce bună se face licoarea şi ce culoare prinde… Nea Pavel Şandru ştie foarte bine, căci cu asta se ocupă.

La Fârliug are 6 ha de teren ale socrilor şi altele şase ale lui, iar la Mehadica, unde-a văzut lumina zilei, are încă şase hectare. Le cultivă cu cereale şi legume şi are şi-o livadă de vreo 80 de pruni. Vaca din gospodărie îi dă cam 16 l de lapte zilnic, iar nea Pavel, când poate, merge la târguri agricole unde vinde ce-i prisoseşte acasă. Aşa ajunge răchia lui nea Pavel să alunece pe gâtul orăşenilor, iar brânza lui le umple mesele. „Prunii mei dau fructe cam pentru 20 de cazane de răchie, iar la un cazan scot cam 15 litri. Anul trecut s-au făcut prune puţine şi n-am făcut decât vreo 150 de litri de răchie. Dar anul acesta a fost an bun”, spune nea Pavel.

A lucrat ca electrician la Reşiţa şi s-a pensionat pentru limită de vârstă în anul 2000. De-atunci s-a retras la gospodărie şi bucuros munceşte pământul. Ogorul trebuie întreţinut căci APIA dă bani. Cu subvenţiile e mai greu, anul acesta nea Pavel n-a primit nimic. Dar s-a descurcat, fiindcă cine vrea să lucreze pământul poate şi fără bani de la stat. E drept că ajutorul ar fi binevenit, dar oricum omul trebuie să întreţină pământul, iar asta îl pune la treabă.

Tare se bucură nea Pavel când Camera Agricolă şi primăriile din judeţ organizează târguri agricole. I-a mers foarte bine în prima zi a Neuwerk-ului de la Bocşa şi trebuie să mai mergă pe la târguri, pentru că are de vândut nişte curcani şi ce-o mai fi surplus în gospodărie. E foarte bine că se ţin târguri agricole, căci lumea s-a comodizat şi merge la magazin deoarece acolo găseşte de toate. Lumea cumpără de la magazin, dar produsele-s toate injectate şi pline de E-uri. „Oamenii să apeleze la comercianţii din târguri, să le ceară adresa, să-i caute acasă mai ales pe cei care vin din apropiere. Apoi să cumpere direct de la producători”, încheie nea Pavel, mândru de produsele lui sănătoase şi fără chimicale.