Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Şi nu doar poliţişti, ci şi jandarmi şi pompieri. Pentru că a fost luată decizia înlăturării criteriilor legate de tatuaje şi înălţime la admiterea în strcturile MAI.

Faptul că nu se prea mai găsesc poliţişti traşi printr-un inel, cu înălţime de peste 1,80 m, care să poată fi folosiți în filmele turnate la Hollywood, a determinat autorităţile centrale să ia măsuri. Dar nu doar asta! Carmen Dan, ministrul Afacerilor şi Internelor, nota pe o reţea de socializare: „Am primit foarte multe mesaje referitoare la eliminarea baremului de înălțime pentru cei care intenționează să urmeze o carieră în Ministerul Afacerilor Interne. Folosesc acest prilej pentru a răspunde tuturor, cu atât mai mult cu cât s-a publicat în Monitorul Oficial documentul care elimină această discriminare. Nu este un cuvânt dur, ci unul cât se poate de real. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a recomandat MAI să elimine acest criteriu și aceeași opinie am regăsit-o inclusiv în cuprinsul soluțiilor pronunțate de unele instanțele de judecată. În plus, această măsură este și o consecință a introducerii traseului aplicativ la admitere. Astfel se verifică aptitudinile fizice ale candidaților prin parcurgerea a 11 elemente de dificultate care nu pot fi depășite decât de persoane cu o anumită statură și cu o bună condiție fizică. Timpul de maxim 2 minute și 25 de secunde, alocat parcurgerii traseului, constituie o altă provocare pentru candidați“.

Cu alte cuvinte, vor fi acceptaţi şi candidaţi mai scunzi decât 1,60 sau 1,65 m pentru femei, respectiv de 1,65 sau 1,70 pentru bărbaţi, în funcţie de cariera aleasă. Şi spuneam că trebuie să fie nervoşi, pentru că, deşi vor putea fi şi scunzi, ei vor avea de trecut proba de foc a aptitudinilor fizice.

„Așadar, le transmit celor care critică această măsură că este greu de imaginat ca un om mic de statură și supraponderal să depășească aceste probe sportive! În cazul celor mai proaspeți candidați ai MAI este important să precizez faptul că fișa medicală a rămas deschisă pentru cei care au efectuat vizita medicală și, la momentul realizării acesteia, nu au întrunit criteriul înălțimii. Ei vor fi anunțați cu privire la acest aspect, astfel încât să se poată înscrie la concursul de admitere în conformitate cu noile prevederi specifice. O altă modificare este exceptarea de la interdicția de a avea semne particulare sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară pentru persoanele care vor candida la școlile pentru subofițeri – pompieri sau participă la concursurile organizate pentru posturile vacante din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Este normal să fie așa, în condițiile în care semnele particulare nu sunt relevante în activitățile curente ale pompierilor“, preciza ministrul.

Adaugă comentariu