Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În spiritul practic al păstrării curăţeniei pe străzile din oraş, Primăria Reşiţa reaminteşte cetăţenilor care îşi scot patrupedele la „plimbare“ că este preferabil să fii civilizat decât să plăteşti amendă. Aceasta e oricum usturătoare, între 100 şi 1000 lei. În acest scop, municipalitatea a venit în sprijinul cetăţenilor şi a amplasat pe stâlpii de iluminat cutii metalice cu pungi, pe care le-a pus la dispoziţia stăpânilor de patrupede, după modelul ţărilor occidentale. Primăria are grijă de noi, nu ne rămâne decât să avem şi noi grijă de câinii noştri şi, eventual, să nu luăm tot sulul de pungi pentru o singură plimbare.

Adaugă comentariu