Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Repartiţia medicilor pe specialităţi şi protocoalele diagnostice sunt problemele sesizate de CJAS.

Toţi furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate (CJAS) Caraş-Severin sunt autorizaţi şi evaluaţi. Distribuţia pe specialităţi a acestor furnizori este următoarea: 163 furnizori de medicină de familie, 51 furnizori de specialitate din ambulatoriu, 35 farmacii, patru furnizori de îngrijiri la domiciliu, trei furnizori de investigaţii paraclinice-radiologie şi imagistică, zece furnizori de servicii medicale paraclinice-analize medicale, şase spitale, 64 furnizori de dispozitive medicale şi un furnizor asistenţă medicală şi transport sanitar.

„În ceea ce priveşte asistenţa medicală de specialitate în judeţul Caraş-Severin, este distribuită în toate oraşele, dar cu deficit pe mai multe specialităţi dintre care amintim: oncologie – un singur medic (în Reşiţa); diabet şi boli de nutriţie – medici specialişti doar în Reşiţa şi Caransebeş; neuropsihiatrie infantilă – un singur medic (în Reşiţa)“, se precizează într-un raport al CJAS prezentat Instituţiei Prefectului.

În teorie, protocoalele diagnostice trebuie să fie cât mai clare şi mai simple, standardizate, universal valabile în sistemul sanitar românesc, care să dea unitate modului de abordare a cazurilor, astfel încât aceeaşi patologie să fie diagnosticată în funcţie de aceleaşi criterii şi prin aceleaşi explorari, atât la Reşiţa, cât şi la Timişoara sau la Bucureşti. „Statutul nostru de ţară membră a Uniunii Europene ne obligă să ne aliniem şi standardelor europene, astfel încât diagnosticul unei afecţiuni să se pună prin aceleaşi mijloace atât la Bucureşti, cât şi la Londra, Roma, Paris sau Viena. Acest lucru pare simplu, datorită modului liber de transmitere a informaţiei şi a faptului că marea majoritate a medicilor sunt permanent la curent cu noutăţile din domeniul medical. Din păcate, protocoalele sunt insuficiente, neacoperind toata patologia obişnuită, iar acolo unde există, asumarea lor porneşte de la asumarea tuturor componentelor ce duc la construcţia şi enunţarea diagnosticului precum şi la tratarea afecţiunii (mijloace de investigaţie, la acelaşi nivel cu cele din Uniunea Europeană, materiale sanitare şi medicamente similare). Excluderea unui singur reper din protocol înseamnă renunţarea la acel protocol. Mai mult, în România protocoalele diagnostice sunt sub forma unor ghiduri, de cele mai multe ori chiar mai stufoase decât tratatele de specialitate“, se precizează în raportul amintit.

Adaugă comentariu