Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Episcopul de Caransebeş vrea să-şi ducă la capăt proiectele începute la preluarea eparhiei.După ce luni, 13 martie, în Jurnal CS a apărut articolul „Va pleca PSS Lucian?“, Episcopia Caransebeşului a declarat că „Preasfinţia Sa preţuieşte această eparhie, dedicându-şi timpul în totalitate pentru binele ei spiritual şi social, cu toată priceperea“. Reprezentanţii Episcopiei precizează că „Părintele Episcop Lucian este arhipăstorul Eparhiei Caransebeşului şi în această calitate are intenţia de a-şi desăvârşi proiectele anunţate încă de la instalarea Preasfinţiei Sale în această demnitate“. Dintre acestea, amintim implicarea episcopului Lucian Mic în realizarea celor şapte ediţii ale Simpozionului Internaţional „Taină şi Comuniune“ precum şi în alte manifestări culturale şi artistice, legate de spiritualitatea şi tradiţiile bănăţene sau de promovare a istoriei eparhiei.

„Eparhia Caransebeşului şi Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian apreciază darul primit din partea domnului primar Ion Marcel Vela şi îşi reafirmă poziţia de colaborare cu instituţiile şi persoanele care conduc destinele administrative ale credincioşilor din judeţul Caraş-Severin, spre binele societăţii din care cu toţii facem parte“, se arată într-un comunicat trimis redacţiei de secretarul eparhial Casian Ruşeţ.

Nina Curiţa

1 Comment

  1. Ar vrea el sa fie mai mare, dar nu se poate. Tentative au mai fost. Blestemul numelui, ce sa faci.

Adaugă comentariu