Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După ce au protestat ieri în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, nemulţumiţi de tăierea drastică a sporurilor salariale, peste 150 de angajaţi ai SJU au continuat şi astăzi protestul spontan. Cei mai afectaţi de noua lege a salarizării sunt asistenţii medicali, infirmierii şi brancardierii, care şi-au cerut înapoi sporurile avute înainte de aplicarea legii. Ei au protestat mai bine de o oră în cursul acestei dimineţi, hotărând să se întâlnească şi mâine în curtea spitalului, pentru a continua protestul până la soluţionarea favorabilă. În demersurile lor, ei au fost susţinuţi de medici.

Protestul spontan început luni dimineaţă, care a continuat aproape două ore şi marţi dimineaţă, a pornit de la faptul că luni, primindu-şi salariile, anumite categorii de personal din cadrul SJU Reşiţa, când şi-au văzut fluturaşii, au constatat că au pierdut între 500 şi 800 de lei. Pierderile au fost cauzate de diminuarea sporurilor, situaţia fiind similară la majoritatea spitalelor din ţară, doar zece spitale nefiind afectate de tăierile salariale. Liderul sindical Maria Galescu a explicat: „Oamenii au rămas fără salariu de Paşti. Consiliul Judeţean ne-a promis că vom trece peste toate problemele şi vor fi sporurile la maxim, ca să fie foarte puţini oameni care să piardă din bani. Am aşteptat până luni să primim răspuns de la Consiliul Judeţean, iar acesta a fost ambiguu. De aceea au primit aceşti fluturaşi, până se rezolvă situaţia, pentru că trebuia să le dea nişte bani, iar conducerea Spitalului şi-a asumat sporul minim. Acţiunea este spontană, pentru că am avut speranţe că se va rezolva problema până în ultimul moment. Şi nu s-a rezolvat. La nivel de ţară, SANITAS va merge la Minister“.

Aflându-se în mijlocul protestatarilor, medicul chirurg Jaro Marşalik i-a susţinut pe cei adunaţi în curtea spitalului: „Pentru situaţia care s-a creat, trebuie schimbată, în primul rând, legea. Nu legea în sine, ci doar ce este legat de sporuri. Că la noi aşa e când dăm o lege, vine cineva cu modificări şi cu aplicări şi atunci începe chestia asta tipic românească. Dacă s-au redus unele sporuri, la un anumit segment de angajaţi, care n-au beneficiat de mărire salarială, bineînţeles, dacă scazi sporul, atunci ei vor primi mai puţin decât au primit înainte“.

Medicul a fost aplaudat de protestatari, care au recunoscut că întotdeauna a fost alături de ei, ca de altfel şi alţi medici care îi susţin, chiar dacă unii nu puteau fi prezenţi la acţiune, întrucât se aflau în operaţii. În lipsa unui răspuns clar din partea conducerii Spitalului, oamenii au bătut la uşa managerului Cristina Bacer pentru a cere lămuriri, acestea venind din partea purtătorului de cuvânt Adina Miloş: „Dimineaţă, la ora 8.20, conducerea a chemat la discuţii liderul de sindicat, arătându-i o adresă înaintată de SJU Reşiţa către Consiliul Judeţean  şi, totodată, adresa cu răspunsul Consiliului Judeţean, cu specificaţia că SJU este obligat să respecte legea, necoborând sub sporul minim prevăzut în Regulament. Legea spune că la nivel de unitate, sporul nu are voie să depăşească 30 la sută. Singurul răspuns de la Consiliu a fost să respectăm legea 153/2018, art.25, alin. 2“.

Asaltat de nedumeririle protestatarilor, purtătorul de cuvânt a spus că soluţia este să meargă toţi la Guvern, pentru că Guvernul a făcut această lege, nu spitalul şi nici Consiliul Judeţean. Protestatarii au hotărât să se întâlnească şi miercuri în curtea spitalului pentru a-şi exprima nemulţumirile, până la soluţionarea favorabilă, intenţionând să recurgă inclusiv la grevă şi la instanţă.

Enable referrer and click cookie to search for pro webber