Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Conferinţa IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia a avut loc la Reşiţa.Vineri, 22 martie, Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Timişoara a încheiat la Reşiţa seria de conferinţe pentru partea română în cadrul programului IPA (Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare).

IPA este un instrument financiar unificat al UE care coagulează toate tipurile de sprijin de preaderare vizând procesul de pregătire a intrării în Uniune pentru ţările candidate şi potenţial candidate. „Conferinţa «Graniţe comune – Soluţii comune» se înscrie în seria de evenimente create în vederea promovării programului IPA, fiind o conferinţă de celebrare, pentru că am finalizat implementarea primului apel de propuneri de proiecte în cele trei judeţe eligibile române şi cinci districte sârbe. Acum ne aflăm în faza finală de contractare a proiectelor din cadrul celei de-a doua sesiuni. Finalizăm, astfel, alocarea banilor pentru perioada 2007-2013“, a precizat Anca Lolescu, directorul executiv al BRCT Timişoara. Pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale, la conferinţă au participat şi reprezentanţi ai beneficiarilor şi partenerilor în proiectele aflate în derulare, atât din partea română, cât şi din cea sârbă.

Printre proiectele cu finanţare IPA CBC în Caraş-Severin, parteneri (atât lideri cât şi simpli parteneri) sunt Consiliul Judeţean, Moldova Nouă, Primăria Lugoj, Fundaţia Activity, Primăria Caransebeş, Consiliul Local Grădinari, Camera de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Primăria Cornereva sau Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş.

Flavius Rotariu