Caraş-Severin, Romania

Cu banii obţinuţi în urma unui proiect depus pe Măsura 3.2.2, în această perioadă, în comuna Doclin şi în satul aparţinător Biniş, se află în plină desfăşurare lucrările ce se vor finaliza cu realizarea unei reţele de apă şi canalizare şi a unei staţii de epurare. „Este vorba despre un proiect în valoare de trei milioane de euro ce prevede alimentarea cu apă pentru toţi locuitorii din cele două localităţi, mai exact 500 de case. Şi asta se va întâmpla în toamna acestui an, în luna septembrie“, ne-a spus Dănuţ Oană, primarul comunei Doclin.

Chiar dacă de la Consiliul Judeţean s-au primit doar 200.000 de lei, reprezentanţii primăriei au găsit soluţii şi au contractat un credit pe termen scurt. Dar pentru care acum se plătesc dobânzi şi comisioane imense. „Avem destule probleme, însă trebuie să le facem faţă aşa cum putem. Abia reuşim să ne plătim energia, carburanţii pentru microbuzul ce transportă elevii sau salariile…“, a mai spus primarul.

Pe lângă această lucrare, Doclinul mai are alte trei proiecte depuse pentru care se aşteaptă finanţarea sau aprobarea. Este vorba despre realizarea unui drum agricol de 10 km ce leagă cele două sate, Tirol şi Biniş, cu o valoare de un milion de euro, înfiinţarea unui centru de informare turistică la Doclin (200.000 de euro) şi încă un proiect ce vizează construirea unui stadion comunal. „Proiectul pentru stadion a fost deja câştigat, am organizat şi licitaţia pentru execuţie, numai că Guvernul nu ne-a virat încă banii“, a mai spus Oană.

Anca Preda

Adaugă comentariu