Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Din prima zi a lunii martie încep acţiunile care precedă evenimentul anual „Luna pădurii“. Direcţia Silvică Reşiţa începe campania de împăduriri, fiind cuprinse în planul acestui an 186 de hectare (împăduriri integrale) dar şi 59 de hectare de completări în plantaţiile efectuate în anii anteriori, precum şi şapte hectare de refacere a plantaţiilor calamitate din cauza factorilor meteorologici.

„Anul trecut a fost un an foarte secetos şi avem zone cu stâncării unde, pe timp de secetă şi cu sol superficial, puieţii suferă şi se usucă. Aceştia vor fi înlocuiţi. Prin aplicarea tratamentelor cu regenerare, vom obţine, în acest an, 683 de hectare de regenerări naturale. Acestea sunt deosebit de valoroase pentru că provin din sămânţa arborilor din pădurile noastre şi sunt foarte bine adaptate la condiţiile fitoclimatice din zona noastră“, ne-a declarat Stejărel Rotariu, directorul tehnic al Direcţiei Silvice.

Regenerările naturale sunt din speciile fag, stejar, gorun, brad, paltin, frasin, valoroase, a căror promovare este urmărită de către DSR. Pentru plantările din această primăvară vor fi utilizaţi 1,2 milioane de puieţi produşi în cele 114 pepiniere proprii cu o suprafaţă de 1.915 ari. Pe lângă speciile de brad, molid, pin, stejar, cireş sau larice, în aceste pepiniere se regăsesc şi puieţi ornamentali care sunt oferiţi spre vânzare persoanelor fizice sau juridice.

„Cei mai mulţi puieţi ornamentali îi avem la Bozovici, Rusca Montană şi Moldova Nouă. În ceea ce priveşte împăduririle, săptămâna trecută am organizat o licitaţie pentru lucrările necesare, la care s-au prezentat zece operatori economici, iar săptămâna aceasta vom transmite câştigătorilor rezultatul. De la 1 martie vor începe activităţile specifice. Între 15 martie şi 15 aprilie, cu ocazia «Lunii pădurii» demarăm acţiuni de conştientizare şi popularizare în şcoli, vom colabora cu primăriile pentru a arăta importanţa împăduririlor din fiecare primăvară în domeniul forestier“, a mai precizat directorul tehnic al DSR.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu