Caraş-Severin, Romania

TEREGOVA – Încă un caz de incompatibilitate în Caraș-Severin. Primarul comunei Teregova, una din cele mai mari ale județului, Romulus Marius Damian, a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate.

Concret, lui Damian i se reproșează faptul că începând din 21 iunie 2012 a deținut, simultan cu funcția de primar, și pe cea de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Publice Locale – Oocolul Silvic Cerbu R.A., încâlcând astfel dispozițiile art.87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. Potrivit acestui articol, funcția de primar este incompatibilă cu cea de membru al consiliului de administrație la regiile autonome de interes național sau local.

Contactat telefonic, primarul Romulus Marius Damian consideră că totul este cusut cu ață albă, după ce și-a anunțat candidatura la Primăria Municipiului Caransebeș. „Este o chestie mizerabilă făcută de ANI. Acea Regie de care se leagă ei acum nu a funcționat o secundă, nu a avut organigramă, nu a avut exercițiu financiar. Eu le-am trimis documentele celor de la ANI, nu înțeleg de ce nu le-au luat în considerare. Dar asta se întâmplă pentru că mi-am anunțat candidatura la Primăria Caransebeș. Dacă rămâneam să candidez la Teregova, vă garantez că nu aveam nicio problemă. Acum mă aștept la orice. Bineînțeles că voi contesta în instanță această decizie, am 15 zile la dispoziție”, a precizat, pentru Jurnal de Caraș-Severin, primarul de la Teregova.

2 Comments

  1. Imi place poza la nebunie! E atat de reprezentativa pentru asiduitatea pe care functionarul roman, in special edilul unei localitati, o dovedeste in… jocul de Mahjong! Probabil se saturase de Solitaire…

Adaugă comentariu