Caraş-Severin, Romania

GRĂDINARI – Edilul spune că dacă nu i s-ar fi pus „beţe-n roată“, ar fi putut face mai multe pentru cei pe care îi reprezintă.

Acum doi ani, Valentin Firca câştiga alegerile pentru fotoliul de primar, ca şi candidat al PNL. Cum ora exactă pentru primari se dă însă de la Bucureşti, mai exact, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, edilul s-a reorientat politic, simpatizând tot mai mult cu PSD. La începutul săptămânii, acesta s-a aflat în Capitală, unde a semnat două contracte importante pentru localnicii din Grădinari şi Greoni.

„Luni, 5 martie, am semnat cu Ministerul Dezvoltării contractele pentru două proiecte care se vor derula prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală II. Primul are o valoare de aproximativ 770.000 de lei, iar de el vor beneficia circa 400 de gospodării. Cu alte cuvinte, oamenii nu vor mai scoate bani din buzunare pentru a se racorda la reţeaua de canalizare. Cel de-al doilea proiect, care însumează 4.800.000 de lei, are în vedere asfaltarea a opt kilometri de străzi în localităţile Grădinari şi Greoni. Mai avem un proiect tot pentru modernizarea infrastructurii, şi aici mă refer la străzile care vor rămâne neasfaltate după încheierea lucrărilor, pentru care am semnat zilele trecute contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării. Iniţial, acesta a fost depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, valoarea sa ridicându-se la un milion de euro. Însă, pentru că nu am întrunit toate criteriile de eligibilitate, nu am intrat la finanţare. Acum dorim să îl repunem pe PNDL III, care sperăm să fie lansat cât mai curând“, a declarat Valentin Firca.

Edilul este convins însă că altfel ar fi stat lucrurile în comună, la doi ani de la preluarea mandatului de primar, dacă ar fi fost sprijinit mai mult de consilierii locali. „De abia în urmă cu două săptămâni s-au «deşteptat» unii colegi. Dacă acum doi ani, când am început demersurile cu aceste două proiecte pentru care am şi semnat contractele de finanţare, aveam toţi consilierii de partea mea, făceam mult mai multe. Însă, unii dintre ei m-au blocat mereu. Fiind contracandidaţii mei, nu au nici un interes să meargă lucrurile bine în comună. Şi cum alegerile vin peste doi ani… E bine, totuşi, că unii s-au deşteptat acum, în ceasul al doisprezecelea. Decât niciodată, e bine şi acum!“, mai spune primarul din Grădinari.

Adaugă comentariu