Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Vom investi în platoul Secu! Asta promite şeful administrativului reşiţean, explicând că doreşte preluarea cât mai rapidă a platoului de la investitorul care nu şi-a respectat angajamentele.

Se vor face investiţii şi vor fi organizate concerte. Muzica uşoară, cea populară şi rock-ul vor fi la ele acasă! Acum că au fost inaugurate lucrările drumului care duce la platoul Secu, primarul Ioan Popa se declară optimist vizavi de resuscitarea din punct de vedere turistic a zonei. Aşadar, „invităm reşiţenii să vină la vară la Secu, că au un drum bun. Cu bicicleta, cu maşina, cu ce vor ei, chiar şi pe picioare“. Şi dacă platoul Secu a fost concesionat pentru jumătate de secol de un investitor local, edilul spune că acesta nu şi-a respectat partea de promisiune, aşa că a reziliat contractul, părţile ajungând în instanţă.

„Eu spun că până la anul, pe vremea asta, platoul o să fie înapoi la Primărie, acolo unde trebuie, promite primarul. Am mai spus şi cu alte ocazii, Primăria Reşiţa nu este un chioşc, este o instituţie puternică, se poate capitaliza uşor. Şi Primăria Reşiţa, pe platoul Secu, va face o zonă de agrement excepţională, din care unul dintre primii beneficiari – i-am şi spus-o – va fi Bulboacă, pentru că el are acolo şi Brânduşa, am înţeles că a luat şi vila aia de la OJT. Eu nu ştiu de ce se încăpăţânează să ţină de platou dacă nu poate să facă investiţii acolo. Noi le vom face!“.

Ce planuri există pentru zonă? „Încercăm să organizăm acolo concerte de muzică uşoară, de muzică populară în timpul verii, şi eu sper ca până în mai să o avem în proprietate. Concesiunea a fost făcută pe 49 de ani cu obligaţia de a face investiţii de un milion de euro în primii şapte ani şi nu s-au făcut. Noi am încercat să negociem şi, în baza investiţiilor minimale care s-au făcut, să-i lăsăm o parte din concesiune. N-am reuşit să ne înţelegem cu omul şi acum ne judecăm, şi am solicitat să părăsească terenul. Noi eram în drept să reziliem contractul şi asta am făcut, dar ne-a contestat în instanţă rezilierea contractului şi ne judecăm pe el“.

Şi chiar dacă, aparent, înflorirea „afacerii“ Secu ar putea fi o concurenţă serioasă pentru Văliug, edilul spune că nu este aşa: „Aici n-o să facem muzică house, pentru că reşiţenii nu prea sunt fani house. Poate rock, noi suntem rockeri la Reşiţa, avem MC Trust, motociclete, Râul Alb, poate creăm o chestiune de genul ăsta“.