REŞIŢA – Sala de spectacole a Teatrului de Vest Reşiţa găzduieşte vineri, începând cu ora 12.00, activităţi organizate de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic.
Vor avea loc două instruiri – prima cu şefii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţ, iar cea de-a doua, cu şefii centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, cadrele tehnice şi inspectorii de protecţie civilă din municipii şi oraşe.
Pentru că se apropie aniversarea Protecţiei civile din România – 28 februarie, se va desfăşura şi un simpozion dedicat evenimentului la care vor susţine teme reprezentanţi ai APIA, ai Gărzii de mediu şi ai SG Apele Române CS. Subiectele abordate vor viza arderile de vegetaţie uscată şi implicaţiile pe care acestea le au asupra oamenilor şi mediului; precum şi atribuţiile pe linie de agenţi de inundaţii.
Totodată, vor fi aduce în discuţii importanţa şi rolul protecţiei civile şi istoria acesteia la nivel naţional.