Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Reșițenii au fost învinși și în campionat, după eliminarea din Cupa României.

Echipa Muncitorul Reșița a suferit o nouă înfrângere în Liga I de futsal, de această dată împotriva echipei CSM Politehnica Iași cu scorul de 7-0, după ce la pauză ieșenii se aflau în avantaj cu scorul de 3-0. Această partidă a avut loc luni, 6 februarie, și a contat pentru etapa a XX-a a primei ligi de futsal, meci care s-a jucat în devans, deoarece în urmă cu doar două zile, cele două formații s-au întâlnit și în Cupa României. Accidentările din cadrul echipei reșițene și numărul mic de jucători din lot și-au spus cuvântul, iar antrenorul Ion Roman nu a avut la dispoziție destui jucători pentru a face modificări în timpul jocului. Muncitorul Reșița a rămas pe locul nouă, cu doar trei victorii obținute și cu un rezultat de egalitate, în 15 partide disputate.

„Din păcate, am pierdut acest joc la o diferență destul de mare de goluri, nu vreau să căutăm scuze, dar numărul jucătorilor accidentați din echipa noastră și-a spus cuvântul. Am avut și noi câteva șanse foarte bune de-a înscrie în ambele reprize, dar cei care au marcat au fost tot ieșenii. Cristian Copocean nu a putut evolua, Adrian Moț a jucat accidentat, iar Denis Mihuțescu este suspect de fractură. Noi am avut la dispoziție 4-5 jucători apți, iar cei de la Iași au putut schimba liniile fără probleme. Următorul joc va fi împotriva formației din Călărași, va fi unul foarte greu având în vedere problemele de lot cu care ne confruntăm și de faptul că Dunărea este una dintre echipele aflate în prima parte a clasamentului. Apoi vom întâlni Clujul pe teren propriu, unde nu avem altă variantă decât victoria”, a declarat antrenorul Ion Roman.

Muncitorul Reșița va juca pe data de 12 februarie împotriva echipei Dunărea Călărași, iar pe data de 26 februarie, va întâlni pe teren propriu formația CFF Clujana Cluj.

 

Adaugă comentariu