Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – „Cu privire la proiectul «Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin – aglomerarea Reşiţa», prin Fondul de coeziune, derulat de societatea AquaCaraş – operatorul de apă şi canal din judeţ – , Primăria municipiului Reşiţa a înaintat o adresă societăţii privind modul de acordare a permiselor de spargere şi de efectuare a lucrărilor de refacere”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Potrivit documentului, permisele de spargere vor fi emise după verificarea prealabilă a zonelor unde urmează să se execute lucrări şi numai după refacerea completă, respectând criteriile de calitate, a tronsonului autorizat anterior.

„Având în vedere experienţa lucrărilor în cadrul Măsurii ISPA, unde s-au utilizat capace de cămine şi guri de scurgere din materiale compozite, Primăria municipiului Reşiţa a recomandat societăţii AquaCaraş folosirea aceloraşi tehnologii şi pentru actualul proiect, în vederea prevenirii sustragerii acestora”, mai precizează comunicatul.

Adaugă comentariu