REŞIŢA – Sau cel puţin asta doresc să sublinieze autorităţile reşiţene, care spun că achitarea birului local se poate face din confortul fotoliului de acasă.
Municipalitatea reaminteşte cetăţenilor faptul că au la dispoziţie toate modalităţile de plată existente pentru a scăpa de presiunea birului local. Mai mult decât atât, cine va scăpa de această presiune până luna viitoare, beneficiază atât de o reducere de 10%, aplicabilă sumelor aferente anului 2017, cât şi o scutire de la plata dobânzilor, penalităţilor şi majorărilor de întârziere. În vreme ce bonificaţia de 10 procente este aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice, de scutirea de la majorări pot beneficia doar persoanele fizice.
Reducerea de 10% se acordă numai pentru achitarea, în întregime, a tuturor debitelor aferente anului fiscal 2017, provenite din impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport. Ştergerea penalităţilor este însă posibilă numai dacă sunt achitate la zi toate sumele restante existente în sold, inclusiv amenzile contravenţionale (cum ar fi cele rutiere sau legate de neplata taxei de drum).
La nivelul Serviciului Public „Direcția Impozite și Taxe“ din subordinea municipalităţii reşiţene, la ghişeele serviciului, birul local poate fi plătit cu numerar sau cu cardul bancar, fiind acceptate atât cardurile de debit, cât și cele de credit. De asemenea, este acceptată plata impozitelor şi taxelor locale prin mandat poştal, prin virament bancar cu ordin de plată şi chiar online, prin intermediul cardului bancar. În acest din urmă caz, „plata se poate face prin intermediul platformei ghişeul.ro. Pentru efectuarea acestui tip de plată se accesează de către contribuabil platforma sus menționată, unde i se generează un nume de utilizator și o parolă, pe care ulterior contribuabilul poate să o personalizeze. Astfel, plata se poate face din orice loc prin simpla acccesare a acestei platforme. În acest fel vor putea fi vizualizate oricând impozitele și taxele pe care contribuabilul le are de platit, putând alege ce fel de plată va face și suma pe care o plătește. Această ultimă modalitate de plată am implementat-o pentru a veni în sprijinul contribuabililor care au un program încărcat, evitând astfel deplasările și cozile de la ghișee“, ne asigură Florin Brabete, directorul executiv al Impozitelor şi Taxelor reşiţene.