Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cel puţin asta susţin oficialii proiectului, după apariţia articolului „Nabucco, gazat încă din faşă”.

Speculaţiile apărute în presă potrivit cărora Nabucco nu se va mai realiza, pornind de la declaraţiile analistului Emil Hurezeanu, au primit un răspuns chiar din partea reprezentanţilor firmelor implicate în construirea gazoductului.

Referitor la selecţia rutei europene de transport al gazelor din zăcământul Şah Deniz joi, purtătorul de cuvânt al Nabucco Gas Pipeline International GmbH, Christian Dolezal, ne-a declarat: „Orice informaţii potrivit cărora ar fi fost transmisă deja o decizie în favoarea unuia dintre proiecte reprezintă o pură speculaţie în acest moment. Nabucco a transmis Consorţiului Şah Deniz un pachet foarte competitiv de documentaţie pentru sprijinirea deciziei de selecţie a conductei, care demonstrează clar că Nabucco îndeplinește toate criteriile pentru a fi selectat ca rută europeană de transport al gazelor din zăcământul Şah Deniz. Decizia producătorilor va fi anunţată la sfârșitul lunii iunie și rămânem convinși că Nabucco reprezintă cea mai bună soluţie pentru toate părţile implicate”.

Nina Curiţa

Adaugă comentariu