Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Sub umbrela federaţiei române de profil, sportul cu undiţa capătă, anul acesta, noi valenţe.

De câţiva ani buni, atât în teritoriu cât şi la nivel naţional, asociaţii, ligi şi cluburi au încercat să-şi dispute coordonarea activităţii de pescuit sportiv, existând atât discuţii aprinse cât şi negocieri directe şi bătălii în instanţe. De o bucată de vreme, în urma deciziilor luate la Bucureşti, atât la nivel de minister, cât şi în baza unor rezoluţii date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se creionează tot mai clar faptul că vorbim despre un sport în toată regula. În corespondenţa purtată între Confederaţia Internaţională de Pescuit Sportiv şi Ministerul Tineretului şi Sportului există deja precizările necesare în acest sens.

„În conformitate cu prevederile legii, Ministerul a recunoscut ca structură sportivă, respectiv federaţie sportivă naţională pentru ramura de sport «pescuit sportiv», Federaţia Română de Pescuit Sportiv (FRPS). Aceasta este cea care elaborează strategia generală de dezvoltare a pescuitului sportiv în România, organizează, conduce, controlează şi supraveghează activităţile competiţionale şi asigură reprezentarea României în competiţiile sportive şi organismele internaţionale. Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPS) din România nu este înregistrată ca structură sportivă, conform legii“, se precizează într-o notă oficială a Ministerului.

„Nu mai dorim să avem discuţii contradictorii pe această temă, atâta timp cât există clarificări în acest sens. Nu dorim monopol, ci pescuit civilizat, pescari mulţumiţi şi eliminarea braconajului piscicol. De aceea, vom arăta atenţie fiecărui pescar şi fiecărei ape fără discriminare“ ne-a declarat Mihai Orbulescu, directorul general al Asociaţiei Pescarilor Sportivi Caraş.

Adaugă comentariu